După ce jocurile din această săptămână au avut un scor extrem de strâns, „Vulturii” și-au arătat capacitățile dobândite în concursul „Survior România 2022”, obținând trei victorii consecutive. Astfel, pentru echipa „Tigrilor” a fost un moment tensionat deoarece meciurile pierdute au condus către eliminarea lui Relu Pănescu.
„Survivor România 2022” s-a terminat pentru Relu Pănescu! „Războinicul” a fost eliminat în urma jocurilor care au avut loc săptămâna aceasta. Pe traseu, triburile au dat dovadă de ambiție, egalând pe rând punct cu punct, însă norocul a fost de această dată de partea echipei roșii. „Vulturii” au beneficiat de o convorbire scrisă cu o persoană dragă, prin aplicația de socializare Whatsapp, timp în care „Tigrii” au avut motive consistente de tristețe, gândindu-se care dintre ei ar putea părăsi emisiunea de această dată. Dintre cei propuși către eliminare au făcut parte: Mari Fica, TJ Miles și Relu Pănescu, concretizându-se situația prin decizia celor de acasă, care au ales să plece Relu.
Emisiunea le-a oferit tuturor concurenților „valuri” de emoții atât de fericire, cât și de apăsare, iar concurentul echipei albastre le-a strans mâna colegilor săi, dar și adversarilor, cu lacrimi în ochi. „Tigrul” Relu Pănescu a declarat pentru ultima oară în emisiune că „Survivor România” l-a ajutat să fie conștient de condițiile bune pe care le are acasă, fiind recunoscător pentru tot ce a trăit timp de trei luni în junglă, alături de ceilalți participanți.
„Prin prezența mea aici, am ajuns să apreciez cel mai mult mâncarea. Am ajuns să apreciez multe lucruri, multe persoane care zilnic trăiesc în aceste condiții. În viața mea, nici măcar o zi nu am trăit așa. Iar noi nu apreciem de multe ori ce avem. Sunt multe lecții cu care plec acasă. E ceva wow, fantastic, incredibil ce am putut să trăiesc în aceste peste trei luni de când sunt aici prezent”, a declarat Relu Pănescu după eliminare.